Gică Hagi taie în carne vie atunci când un fotbalist nu se ridică la nivelul așteptărilor sale! Regele a mai dat afară un jucător de la Farul Constanța

Gică Hagi taie în carne vie atunci când un fotbalist nu se ridică la nivelul așteptărilor sale! Regele a mai dat afară un jucător de la Farul Constanța
  • Publicat:

Gică Hagi a hotărât să nu îl mai păstreze la echipă pe Ely Fernandes, astfel că gruparea de la malul mării a rupt contractul cu fotbalistul în vârstă de 31 de ani.

Ely Fernandes a impresionat în perioada în care a îmbrăcat tricoul lui Gaz Metan Mediaș, 2018-2020, reușind să joace în 71 de meciuri și să marcheze de opt ori. Jocul bun al atacantului originar din Capul Verde i-a luat ochii lui Gică Hagi, care l-a transferat pe fotbalist în 2020.

Evoluțiile sale ezitante în tricoul Viitorului și, mai apoi, al Farului Constanța, l-au determinat pe „Rege” să încheie raporturile contractuale cu acesta.

Farul Constanța s-a despărțit de Ely Fernandes

Farul Constanța a ales să renunțe la serviciile lui Ely Fernandes, care nu a reușit să îl convingă pe Gică Hagi din momentul sosirii sale la club, petrecut în urmă cu doi ani de zile. Fotbalistul, care are și cetățenie portugheză, a marcat numai două goluri în cele 29 de partide disputate.

Conducerea clubului Farul Constanța a hotărât să renunțe la fotbalist, care deja s-a înțeles cu Universitatea Cluj, din Liga 2.

„Ely Fernandes nu mai este jucătorul nostru! Farul Constanța și Ely Fernandes au ajuns la un acord pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului. În vârstă de 31 de ani, Ely Fernandes a evoluat pentru clubul nostru în perioada 5 octombrie 2020 – ianuarie 2022, în care a disputat 30 meciuri și a marcat 2 goluri”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului Farul Constanța.

În această iarnă, Ely Fernandes a fost pe lista de achiziții a lui Dinamo, unde a fost dorit de noul antrenor Flavius Stoican. Părțile nu au ajuns, însă, la un acord, astfel că gruparea din Șos. Ștefan cel Mare își caută în continuare un vârf de atac, în contextul în care în acest moment se bazează, în mod real, doar pe Mirko Ivanovski în avanposturi.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×